Contra, întâlnire cu oficialii FRF. „Guriță” a dezvăluit ce le-a transmis lui Vochin și Stoichiță: „Am vorbit 15 minute. Cred că Federația discută cu mai mulți antrenori”

Contra, întâlnire cu oficialii FRF.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Contra a recunoscut, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că s-a întâlnit cu Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, și Mihai Stoichiță, președintele Comisiei Tehnice a FRF, pentru a discuta despre preluarea postului de selecționer al României. Antrenorul lui Dinamo spune, însă, că discuția a fost doar una preliminară, care nu a duar mai mult de 15 minute, și știe că federalii abordează mai multe piste.

Prezent în fața jurnaliștilor pentru a discuta despre meciul cu CS U Craiova, Contra le-a spus acestora că, în acest moment, nu a ajuns la un acord cu FRF și că a discutat foarte puțin cu Andrei Vochin și Mihai Stoichiță, trimișii Federației dorind să afle doar dacă „Guriță” e disponibil pentru națională. Așa cum a mai spus-o și în trecut, Contra le-a transmis celor doi că e gata să devină selecționer: „M-am întâlnit ieri cu Andrei Vochin și Mihai Stoichiță. Întâlnirea a durat în jur de 15 minute, a fost pentru prima dată când m-am văzut cu cei din Federație. M-au întrebat dacă aș fi disponibil să preiau echipa națională, le-am răspuns că da, pentru că naționala nu se refuză.

Asta a fost totul, însă. Nu am discutat despre altceva, a fost o discuție preliminară, ei voiau să știe dacă sunt disponibil. Cred că FRF discută cu mai mulți antrenori, lucru care mi se pare normal. Vom vedea ce va fi, deocamdată mă gândesc la meciul cu Craiova”, a spus Contra, citat de Digi Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×